R. Moldova este prea mică pentru ca în ea să poată exista mistere.
Şi totuşi, lumea insistă în mister, îşi acoperă faţa, îşi desenează
cărările mai mult prin întuneric, ascunde adevăratele plăceri,
adevăratele vocaţii.
Constatările de mai sus pot fi argumentate printr-o diversitate de exemple, însă unul dintre acestea pare să fie totuşi mai relevant.
De la un timp, tot mai frecvent iese la suprafaţă un nume în dreptul căruia până nu demult eram obişnuiţi să citim o singură calitate - reprezentantul Concernului „Gazprom” în R. Moldova. Da, într-adevăr, este vorba despre acel Ghenadi Abaşkin, nume după care, spre surprinderea multora, astăzi apar calificative dintre cele mai neverosimile. Bunăoară, relativ nu demult, presa de la Chişinău a multiplicat o ştire greu de crezut - Ghenadi Abaşkin a devenit cetăţean al Transnistriei. Şi asta în pofida faptului că acelaşi Ghenadi Abaşkin reprezintă „Gazprom”-ul rusesc în Republica Moldova - ţară care, ca şi Federaţia Rusă, nu recunoaşte o asemenea cetăţenie. Ştirea nu a fost dezminţită sau contestată în niciun fel. Probabil şi din motiv că este destul de greu să conteşti un ukaz al lui Smirnov prin care oficialului respectiv i se conferă cetăţenie la Tiraspol.
…Numele Ghenadi Abaşkin apare totuşi şi în alte ipostaze, împrejurările fiind dintre cele mai surprinzătoare. Iată ce ne este dat să citim pe httm://bogaciov.blogspot.com/2001/07 my-prayer-about-leli-gaico-o.html: „Eu rog ca vărul meu, Ghenadi Aleksandrovici Abaşkin, să continue să mă ajute cu bani şi cu locul de trai până în momentul în care eu voi începe să câştig bine. Eu îi sunt nespus de recunoscător scumpului şi singurului meu văr Ghenadi Aleksandrovici Abaşkin (Ghena Abaşkin) pentru faptul că eu acum am condiţii reale şi posibilităţi să creez o viaţă mai luminată pentru el, pentru mine, pentru însuşi Marele Dumnezeu, precum şi pentru toţi cei care merită acest lucru la modul real, merită toate urările mele de bine, merită să devină oameni non-inversionali, prieteni apropiaţi Marelui Dumnezeu, pentru ca să trăiască împreună cu El veşnic, acoperiţi de energia şi carisma Dragostei, bucuriei, sănătăţii, fericirii, norocului, succesului, satisfacţiei, plăcerii, armoniei, bogăţiei, înfloririi, spiritualităţii, clarviziunii, lucidităţii…”.
Totul ar ţine de domeniul firescului: cineva, pe nume Vladislav Bogaciov, nume strâns legat de mişcarea sectantă Pangu-Purusha, îi mulţumeşte lui Ghenadi Abaşkin pentru că acesta există. Şi chiar se roagă de sănătatea lui, de binele lui, de prosperare. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple, există şi unele „detalii”: „În anul 2006, demonii m-au informat că escortarea gay-ilor nu mai este actuală şi că eu trebuie să fac lucruri mult mai serioase: să scot din scumpul şi unicul meu văr Ghenadi Aleksandrovici Abaşkin (Ghena Abaşkin) 200.000 de euro”. Caracterul financiar al implicării eroului nostru în activităţi mai puţin normale pentru o societate ne obligă să tragem clopotele. Şi ne mai cere să întrebăm dacă există vreo legătură între numele reprezentantului concernului rus şi traficul de fiinţe sexual deviate. Dacă acest trafic are cumva ca destinaţie R. Moldova sau doar R. Moldova. Dacă aceşti bani - 200.000 de euro sunt singurii care dau atingere proiectelor derulate de acest Bogaciov. Însuşi contextul în care apare numele Abaşkin este unul extrem de periculos pentru societate. Pentru orice societate. Acordarea de sprijin unor secte fără acte pe teritoriul R. Moldova înseamnă a te afla în relaţii de confruntare cu legislaţia. Înseamnă a stimula nişte procese care iau amploare nu doar în Moldova, dar şi în ţările din regiune. Mai ales atunci când este vorba despre anumite curente sataniste. Acestea duc aproape fără nicio excepţie la creşterea alarmantă a actelor de violenţă, omuciderilor, sinuciderilor şi orgiilor de tot felul. Cum majoritatea grupărilor sataniste desfăşoară o activitate conspirativă, e greu de precizat în momentul de faţă care este numărul sataniştilor în general şi numărul lor în Moldova în particular. Ceea ce se ştie cu certitudine e că adepţii sunt recrutaţi, în marea lor majoritate, din rândurile tinerilor, elevi şi studenţi având vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani. Modalităţile de atragere sunt diferite, dar aproape toate aceste modalităţi au ca instrument de lucru banul. Poate din acest considerent ar fi fost nevoie de 200.000 de euro?
Aşa cum am spus iniţial, Moldova este prea mică pentru ca să putem avea mistere. Dar tot această Moldovă este suficient de mare pentru a da impuls unor fenomene devastatoare. Iată de ce suntem obligaţi să recitim cu destulă atenţie nişte texte ajunse cu multă, multă uşurinţă sub privirile noastre, să subliniem numele care apar printre cuvinte şi să formulăm clar întrebările.

Un articol de: Adrian Baltag
Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor
necesită acordul în scris al Publicaţiei Periodice TIMPUL DE DIMINEAŢĂ
E o situaţie pe care ar putea s-o clarifice doar ÎPS Vladimir…
Scrisoare deschisă către Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir
Noi, un grup de enoriaşi ai bisericilor din Chişinău, luminaţi de
credinţa în Bunul Dumnezeu, ne vedem obligaţi să ne adresăm către Înalt
Preasfinţia Sa Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir
pentru a face lumină asupra unor situaţii peste care nu putem trece cu
nepăsare. Aşa cum am fost călăuziţi să înţelegem, ştim bine că
Mitropolia este, în cele din urmă, responsabilă pentru condiţia morală
şi spirituală a noastră, tot ea având şi obligaţiunea de a-şi expune
clar poziţia asupra tuturor încercărilor de intimidare, de defăimare, de
rătăcire şi atragere a cetăţenilor în diverse mişcări şi întruniri
străine Bisericii ortodoxe. Noi nu întârziem să ne implicăm la modul
personal în diferite asemenea cazuri, însă există situaţii care depăşesc
puterea pe care o avem… Şi anume. Am citit nu demult în presă un
articol în care se spune că, alături de alte secte care nu aduc decât
dezbinare în rândul oamenilor şi care doresc să domine asupra unor
mulţimi amăgite şi atrase în capcane, în RM e pe cale de a-şi extinde
ramificaţiile o altă grupare pretins religioasă, numită Pangu-Purusha.
Evităm să scriem aici numele celui care se autodefineşte drept cap al
acestei secte, din simplul motiv că nu toate câte se spun merită să fie
tirajate, dar mai ales date drept subiect de interes general.
Ceea ce nu poate să nu trezească nedumerirea şi indignarea noastră este că în articolul „Nume cunoscute în contexte extrem de periculoase”, publicat în cotidianul TIMPUL, alături de animatorii sectei respective apare numele lui Ghennadi Abaşkin. Calitatea noastră de simpli cetăţeni nu ne permite să clarificăm despre care Abaşkin este vorba, însă anumite referinţe alăturate acestuia ne fac să bănuim că ar putea fi vorba despre actualul reprezentant în RM al Concernului rus „Gazprom”. Ca dovadă se poate reciti următorul fragment: „V. B., nume strâns legat de mişcarea sectantă Pangu-Purusha, îi mulţumeşte lui Ghennadi Abaşkin pentru că acesta există. Şi chiar se roagă de sănătatea lui, de binele lui, de prosperare”. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple, există şi unele „detalii”: „În anul 2006, demonii m-au informat că escortarea gay-ilor nu mai este actuală şi că eu trebuie să fac lucruri mult mai serioase: să scot din scumpul şi unicul meu văr Ghennadi Aleksandrovici Abaşkin (Ghena Abaşkin) 200.000 de euro”. (…)
Sprijinirea unor secte fără acte pe teritoriul RM înseamnă a te afla în relaţii de confruntare cu legislaţia. Înseamnă a stimula nişte procese ce iau amploare nu doar în RM, ci şi în ţările din regiune. Mai ales atunci când e vorba de anumite curente sataniste. Acestea duc aproape fără nicio excepţie la creşterea alarmantă a actelor de violenţă, omuciderilor, sinuciderilor şi orgiilor. Cum majoritatea grupărilor sataniste desfăşoară o activitate conspirativă, e greu de precizat, în momentul de faţă, care e numărul sataniştilor în general şi numărul lor în Moldova în particular.
După apariţia articolului citat, am urmărit cu atenţie presa din RM, dar nu am văzut ca Ghennadi Abaşkin să infirme undeva informaţiile cu pricina. Această tăcere ne îngrijorează, obligându-ne să facem apel la Înalt Preasfinţia Voastră cu rugămintea fie de a limpezi lucrurile, fie de a interveni, cu puterea pe care o aveţi, pentru a nu lăsa ca societatea să cadă pradă sataniştilor, pentru a curma faptele de finanţare a acestor activităţi, pentru a sesiza Biserica Rusă, ca aceasta din urmă să facă lumină peste cugetul şi faptele cetăţeanului Federaţiei Ruse, Ghennadi Abaşkin.
Vasile Zaiaţ, în numele unui grup de veterani de război

Un articol de: Opinia Cititorului
- Etichete:
- îps vladimir,
- secte,
- ghennadi abaşkin
Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor
necesită acordul în scris al Publicaţiei Periodice TIMPUL DE DIMINEAŢĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu