Comunicate de presă
Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu
Chiveri, a avut astăzi, 9 septembrie 2013, o întrevedere cu Magdalena
Sepúlveda Carmona, raportor special ONU privind sărăcia extremă şi
drepturile omului.
Vizita are loc în contextul monitorizării R. Moldova în calitate de stat membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre angajamentele
internaţionale şi realizarea politicilor naţionale în domeniul
drepturilor omului, sărăciei şi excluderii sociale, în particular a
grupurilor dezavantajate precum femeile, copiii, persoanele cu
dizabilităţi, persoanele în etate şi minorităţile.
Potrivit viceministrului Valeriu Chiveri, asigurarea drepturilor omului
reprezintă una dintre priorităţile Programului de activitate al
Guvernului pentru 2013-2014, motiv pentru care autorităţile de la
Chişinău mizează pe suportul, recomandările şi asistenţa partenerilor
internaţionali în vederea implementării standardelor internaţionale şi
europene în domeniu.
La sfârşitul vizitei, raportorul special ONU va elabora raportul pe
ţară, care va fi prezentat în sesiunea din iunie 2014 a Consiliului ONU
pentru Drepturile Omului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu